Sari la conținut
Povești de membri

Un introvert la clubul de afaceri — ce am găsit, ce s-a schimbat

Am petrecut ani fugind de networking și, apoi, am cofondat un club de afaceri. E o ironie a sorții și o lecție despre cum funcționează, de fapt, o comunitate de business: nu pe volumul de cunoștințe, ci pe profunzimea încrederii.

De Andrei Tarnovski

Mă alimentez din liniște. Sunt introvert de-o viață și, ca să nu existe nicio confuzie despre perspectiva de mai jos: sunt și membru fondator al clubului COAB București, și vicepreședintele lui. Deci nu sunt un martor neutru. Țineți cont de asta când citiți mai departe.

Carl G. Jung a inventat termenii „introvert” și „extravert” acum mai bine de un secol, iar confuzia în jurul lor durează de atunci. Introvert nu înseamnă timid și nu înseamnă asocial. Înseamnă că energia ți se consumă în social și se reface în liniște. Extravertul se încarcă la o petrecere; eu la una mă descarc. Aceeași cameră, direcții opuse.

Cum arată un introvert în business

În fața a trei sute de oameni susțin o prezentare fără emoții. În pauza de cafea de după, caut discret o ușă. Partea stranie e că am uitat demult să mă mai rușinez de asta.

Arsenalul introvertului e, de altfel, plin de lucruri pe care business-ul le pretinde apoi: ascult atent, mă pregătesc înainte, scriu cu mai multă plăcere decât vorbesc. Ce nu pot face la standarde de concurs: small talk-ul, networking-ul cu paharul în mână și tura de „spune-ne în treizeci de secunde cine ești”.

Despre tura de prezentări rapide am o teorie: e singurul exercițiu care reușește să facă și extravertul să pară stânjenit. Pe de altă parte, după câteva ediții am învățat să-l folosesc în avantajul meu. Dacă spun adevărul scurt — „fac strategie de brand și simt alergie la cardurile de vizită” — oamenii sinceri se observă imediat.

La ce mă așteptam de la o comunitate de business?

La ce e oricine așteptat: un hol, ecusoane, un pahar și politețea de a schimba carduri cu oameni pe care nu-i mai vezi niciodată. Am participat de-a lungul anilor la numeroase evenimente de-astea și am adunat o colecție impresionantă de carduri pe care n-am sunat niciodată. Cardurile nu erau problema. Problema era că nu exista cu adevărat conversația de după ele. De fapt, nu prea au existat conversații, doar pitch-uri recitate sârguincios.

De aceea, când mi s-a propus să fiu printre fondatorii unui club de afaceri, primul meu reflex a fost suspiciunea. „Comunitate de business” înseamnă, de multe ori, doar o sală cu niște străini (care intenționează să rămână tot străini) cu un dress code mai bun.

Ce am găsit, de fapt

Dar am găsit altceva. Un club care rulează pe mese mici și conversații lungi, pe o regulă veche cât lumea: faci întâi pentru altcineva fără să aștepți nimic înapoi. Dar mai târziu îți vine rândul când altcineva te ajută fără să o ceri. Fără podium, fără vânzare agresivă, fără nimeni care să-ți ceară să fii mai zgomotos. Doar oameni care au încredere în ceilalți

Și aici am avut revelația, târzie dar onestă: comunitatea de business nu e un sport de volum. E o infrastructură de încredere. Două sute de cunoștințe nu-ți deschid nicio ușă; două persoane care au încredere în tine îți deschid două uși (chiar dacă, de obicei, una era suficientă).

Introvertului, formatul ăsta i se potrivește ca o mânușă. Ascultatul, pregătirea, gândul scris, întrebarea pusă la momentul potrivit - comportamente care păreau niște defecte în sălile mari cu străini devin avantaje la masa mică de oameni conectați. Nu m-am schimbat eu. S-a schimbat cadrul.

Ce s-a schimbat de atunci

Să fiu clar: nu m-am „depășit”. Nu am devenit extravert, nu am învățat să iubesc sesiunile de networking și încă plec uneori de la evenimentele noastre mai devreme. Ce s-a schimbat e mai subtil: comunitatea funcționează și când nu sunt în cameră. Cineva mă recomandă unei persoane pe care nu o cunosc, într-o încăpere în care nu sunt. Pentru un introvert, asta e un vis utopic împlinit: prezență fără prezență.

Filosofic vorbind (și îmi permiteți abuzul, am un master în consiliere filosofică, deci temeiul e temeinic) introvertul nu are mai puțină nevoie de oameni. Are altă monedă: plătește în profunzimea interacțiunii, nu în ore de superficialitate.

Pentru cine are sens (și pentru cine nu)

Dacă vrei tranzacții rapide și volum de contacte, un club bazat pe încredere ți se va părea frustrant de lent; nu e locul potrivit. Dacă însă îți ajung câteva relații adevărate — oameni care îți poartă numele chiar și când nu ești lângă ei, atunci merită să cauți comunitatea potrivită, chiar dacă tu ești cel liniștit din ea.

Chiar și căutarea are o regulă simplă: o comunitate de business bună se recunoaște nu după cât de zgomotoasă e, ci după cât de repede te întreabă de ce ai nevoie tu, nu ce vinde ea.

Dacă te recunoști în textul ăsta, criteriile de selecție și pașii de înscriere sunt descrise pe pagina de membership. Iar dacă vrei varianta mai filosofică a aceleiași povești, am scris mai demult despre spiritul antreprenorial.

Despre autor

Citește și