Sari la conținut
Povești de membri

Spirit antreprenorial — ce este, de fapt (fără sloganuri)

Am întrebat destui fondatori ce înseamnă „spiritul antreprenorial” și am primit, aproape mereu, un poster motivațional în loc de răspuns. După două decenii petrecute lângă oameni care chiar au construit ceva, am ajuns la o definiție mai puțin spectaculoasă și mult mai utilă.

De Andrei Tarnovski

Spiritul antreprenorial nu este cafeaua de la ora 5 dimineața, nici lista de obiective lipită pe oglindă. Este, în esență, capacitatea de a trăi mult timp cu incertitudinea și de a-ți asuma răspunderea pentru rezolvarea unei probleme reale a altcuiva. Restul e decor.

Iar despre decor am ceva experiență. Lucrez de douăzeci de ani alături de fondatori (mult peste o sută de branduri, de la firme antreprenoriale la organizații internaționale) și am avut ocazia să văd la lucru ambele versiuni ale „spiritului antreprenorial”: cea afișată și cea reală. Nu se aseamănă deloc. Diferența dintre ele e, cred, unul dintre cele mai utile lucruri pe care le-am învățat din meseria asta.

Ce nu este spiritul antreprenorial

Nu este trezirea de dimineață. Pe LinkedIn, antreprenorul adevărat se trezește înainte de răsărit, aleargă, pune gheață pe față și-și vinde compania înainte de prânz. Cred că o să încep a raporta pentru fake news acele postări. Plus că tehnic vorbind, e informația cea mai irelevantă relevantă.

Nu este nici cuvântul „pasiune” rostit de trei ori pe slide. Pasiunea e reală și e binevenită, dar în sala de operații nu te interesează cât de pasionat e chirurgul, ci dacă știe ce face. În business e la fel: entuziasmul fără diagnoză e gălăgie cu buget mare.

Și nu este „eșecul rapid” purtat ca o medalie. Eșecul e o lecție scumpă, nu un merit. Contează ce înveți din el și cât plătești pentru curs. Am cunoscut oameni care tratează eșecul ca pe o disciplină academică, de parcă susțin examen după examen, fără să termine vreodată facultatea.

Nici „disruption” nu supraviețuiește unui contact prelungit cu realitatea. Cuvântul e frumos, dar practica e mai degrabă o grădină pe care o plivești ani de zile, fără camere de filmat.

Ce este, în spatele decorului

Din ce am văzut în douăzeci de ani, spiritul antreprenorial are trei componente mai puțin fotogenice.

Prima, toleranța la incertitudine. Antreprenorul trăiește cu normă întreagă într-o incertitudine amețitoare, la graniță cu anxietatea: alege dintr-un meniu fără prețuri, iar meniul de mâine și-l scrie cu mâna proprie. Cine are nevoie de certitudini lună după lună nu e mai slab. E doar potrivit pentru alte meserii, la fel de onorabile.

A doua, răspunderea personală. Din tot ce pot delega antreprenorii, asta e unica excepție inevitabilă: responsabilitatea nu se deleagă. Siguranța funcționează pe reciprocitate - dacă merge bine, câștigul e al tău; dacă nu, pierderea tot a ta e. Tot ce ține de glorie înainte de faptă e, de obicei, semn că cineva își dorește aplauzele fără efort, dar și fără factură.

A treia, și cea mai subestimată, încăpățânarea de a rezolva o problemă anume. Nu „a fi antreprenor” în abstract, ci a rezolva o problemă concretă și a nu se lăsa până nu-i dă de capăt. Patternul s-a repetat la toate proiectele în care m-am implicat; încăpățănații întotdeauna au avut rezultate mai bune decât inspirații. Cei inspirați au prezentări mai interesante; cei încăpățănați au clienți.

Te naști cu el sau îl înveți?

Răspunsul onest (al unui fost student de psihologie), din observație și nu din laborator: temperamentul e o mână de start, nu o sentință. Cei născuți cu fricaă mai mică față de risc pornesc avantajați, e adevărat. Dar toleranța la incertitudine se antrenează ca un mușchi: expunere repetată, doze crescânde treptat, pauze de recuperare. Nimeni nu începe cu maratonul.

Și aici vine partea pe care nu se spune în glas, de obicei, pe la conferințe: spiritul antreprenorial e mai degrabă o poziție față de viață decât o descriere de job. Alegi să vezi o problemă ca pe o invitație, nu ca pe un semn că e timpul să te întorci acasă. Asta se poate învăța; greu, dar se poate.

Cum arată de aproape

Forma lui reală e tăcută. Am întâlnit-o la mesele COAB București, clubul din care fac parte de la înființare — oameni care răspund la telefon duminică seara pentru că un client are o problemă; care își citesc singuri contractele la două noaptea — nu din romantism, ci pentru că numele lor e pe ele; care nu țin discursuri, dar îți dau o recomandare sau te prezintă cuiva și așa îți schimbă în bine cursul afacerii.

Cel mai disciplinat om de business pe care îl cunosc nu ține discursuri motivaționale. Ține registre.

Nimic din toate astea nu apare în vreun poster. Dacă vreți varianta scurtă: spiritul antreprenorial e un optimism încăpățânat, cu calcul de marjă și termen de plată. Nu are nevoie de declarații, doar de acțiune consecventă.

Despre autor

Citește și